Drept la CENTRU! - 10 mai 2014, BRAȘOV

Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Structural Consulting™ Group-www.fonduri-structurale.ro-www.proiecte-structurale.ro în parteneriat cu UniCredit Ţiriac Bank şi casa de avocatură Vilau & Mitel  au organizat pe 10 mai 2014, începând cu ora 09:00, conferința regională „Drept la CENTRU”, la Centrul Cultural Reduta din Brașov, Strada Apollonia Hirscher 8.

Evenimentul a fost primul dintr-o serie de 7 conferințe regionale, organizată în perioada 10 mai – 15 iulie 2014 în marile orașe ale României. Intitulată Repornim împreună motorul dezvoltării regionale prin fonduri structurale, seria de conferințe a fost dedicată identificării bunelor practici în accesarea și implementarea fondurilor europene.

Conferința dedicată regiunii Centru a inclus discuţii deschise despre ceea ce s-a întâmplat în perioada 2007-2013, prezentări ale unor proiecte de succes din regiunea Centru, dezbateri referitoare la priorităţile regiunii Centru, precum şi oportunităţile de finanţare existente pentru 2014-2020. Am încercat astfel să promovăm bunele practici către un număr cât mai mare de beneficiari şi potenţiali beneficiari pentru a valorifica cât mai bine lecţiile învăţate în perioada 2007-2013.

La eveniment au fost prezenți beneficiari și potențiali beneficiari ai fondurilor europene, reprezentanți ai autorităților publice locale, mass media şi publicul larg.
 

Conferinta „DREPT la Centru!” in imagini

Înscrierea


Participarea la conferință a fost GRATUITĂ, iar accesul la eveniment s-a facut face în limita locurilor disponibile, pe bază de confirmare.

 

Agenda evenimentului

9.00 - 9.15
BUN VENIT DE DIMINEAȚĂ
9.15 - 11.30               SESIUNEA I. DESCOPERIM SUCCESUL ŞI ÎL FACEM CUNOSCUT!
Fondurile structurale...la faţa locului: Regiunea Centru
  • Dragoş JALIU & Dan BARNA, Parteneri, Structural Consulting™ Group
O prima rundă de aplauze pentru Regiunea Centru - prezentare proiecte de succes 
  • Luciana CRISTEA, Director executiv, Agenția de Dezvoltare Durabila a județului Brașov
  • Nicolaie MOLDOVAN, City Manager, Municipiul Alba-Iulia
  • Tiberiu FORIŞ, Manager de proiect, Organizația Patronală a Turismului Balnear din România & Daniela CIRICĂ, Manager, Pro Expert
  • Bianca NASTALIN, Şef Birou pentru Proiecte cu Finanţare Internaţională, Primăria Municipiului Sibiu
Sesiune de întrebări şi răspunsuri
 11:30-11:45 DISCUȚII LA O CAFEA
11:45-13:00  SESIUNEA A II-A. CE AM ÎNVĂŢAT ŞI CU CE EXPERIENŢE PLECĂM PE DRUMUL 2014-2020
  • Marcel IONESCU-HEROIU, Senior Social Development Specialist, Social Development, Europe & Central Asia, Banca Mondială
  • Simion CREȚU, Director General, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
  • Marius RADU, Coordonator Departament Fonduri Europene, UniCredit Ţiriac Bank
  • Andrei STEFANOVICI, Partener, SCA Vilau&Mitel
Sesiune de întrebări şi răspunsuri
 13:00-14:00 CONCLUZII LA O GUSTARE
Pentru conferinţele regionale din celelalte oraşe click aici. Ne găseşti şi pe Facebook!

Persoane de contact:
Anamaria Răvar
Tel: 004 0725 0725 11

Alexandru Drăgoi
Tel: 004 0371 477 642

Email: conferinta@fonduri-structurale.ro
Fax: 004 0372 255 446

Parteneri regionali:





Festivalul Regiunilor Europene

Conferința regională
Drept la CENTRU!” s-a desfășurat în cadrul unui eveniment mai amplu, Festivalul Regiunilor Europene, organizat cu ocazia Zilei Europei, în perioada 9 - 11 mai 2014, în Piața Sfatului din Brașov.

Evenimentul a celebrat multiculturalitatea și tradițiile specifice țărilor membre ale Uniunii Europene şi a inclus dezbateri, cursuri şi discuţii deschise pe teme diverse teme europene, dar şi spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale. Festivalul Regiunilor Europene a inclus şi acţiuni de promovare a tradiţiilor culinare şi produselor agroalimentare specifice fiecărui stat membru.