Fondurile LA MARE...căutare! - 15 iulie 2014, CONSTANȚA

Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Structural Consulting™ Group-www.fonduri-structurale.ro-www.proiecte-structurale.ro în parteneriat cu UniCredit Ţiriac Bank şi casa de avocatură Vilau & Mitel au organizat, marți,  15 iulie 2014, începând cu ora 11:00, la conferința regională

Fondurile LA MARE...căutare!,

la Hotel Iaki - Mamaia, jud Constanta.

Evenimentul a fost ultimul din seria de 7 conferințe regionale organizată în perioada 10 mai – 15 iulie 2014 în marile orașe ale României. Intitulată Repornim împreună motorul dezvoltării regionale prin fonduri structurale, seria de conferințe  a fost dedicată identificării bunelor practici în accesarea și implementarea fondurilor europene.

Conferința a inclus discuţii deschise despre ceea ce s-a întâmplat în perioada 2007-2013, prezentări ale unor proiecte de succes din Regiunea Sud-Est, dezbateri referitoare la priorităţile regiunii, precum şi oportunităţile de finanţare existente pentru 2014-2020. Am încercat astfel să promovăm bunele practici către un număr cât mai mare de beneficiari şi potenţiali beneficiari pentru a valorifica cât mai bine lecţiile învăţate în perioada 2007-2013.

La eveniment au fost prezenți beneficiari și potențiali beneficiari ai fondurilor europene, reprezentanți ai autorităților publice locale, mass media şi publicul larg.

Conferinţa "Fondurile LA MARE...căutare!" în imagini

 

Înscrierea


Participarea la conferință a fost GRATUITĂ, iar accesul la eveniment s-a făcut în limita locurilor disponibile, pe bază de confirmare.

 

Agenda evenimentului

11.00 - 11.30
BUN VENIT DE DIMINEAȚĂ
11.30 - 14.00               SESIUNEA I. DESCOPERIM SUCCESUL ŞI ÎL FACEM CUNOSCUT!
Cuvânt de deschidere
  • Angela FILOTE, şef al Reprezentanţei Comisiei Europene în România
Fondurile structurale...la faţa locului: Regiunea Sud Est
  • Dragoş JALIU & Dan BARNA, Parteneri, Structural Consulting™ Group
O prima rundă de aplauze pentru Regiunea Centru - prezentare proiecte de succes 
  • Ovidius COSTEA, Consilier superior Direcția de Proiecte și Finanțări Externe, Primăria Municipiului Galați  (Descarca prezentarea)
  • Luiza GHEORGHE, Inspector principal Birou Investiții & Georgiana HODOROGEA, Inspector superior Birou Investiții, Primăria Comunei Cumpăna, judeţul Constanţa (Descarca prezentarea)
  • Elena Valentina FILOTE, Inspector în cadrul Direcţiei Strategii, Integrare Europeană, Relaţii Internaţionale, Consiliul Judeţean Brăila (Descarca prezentarea)
  • Anca NEDEA PAVEL, General Manager, Iaki Hotel & Spa (Descarca prezentarea)
  • Larisa LOVIN, Consilier, Consiliul Județean Tulcea (Descarca prezentarea)
  • Mihaela CÂNDEA, Director Executiv, Organizația Ecologistă Mare Nostrum
Sesiune de întrebări şi răspunsuri
14:00-14:15 DISCUȚII LA O CAFEA
14:15-15:30  SESIUNEA A II-A. CE AM ÎNVĂŢAT ŞI CU CE EXPERIENŢE PLECĂM PE DRUMUL 2014-2020
  • Marcel IONESCU-HEROIU, Senior Social Development Specialist, Social Development, Europe & Central Asia, Banca Mondială & Sebastian BURDUJA, Specialist în Dezvoltare Socială, Banca Mondială (Descarca prezentarea)
  • Gabriel CIUBUC, Director, OIR POSDRU Sud-Est
  • Luminiţa MIHAILOV, Director General, ADR Sud-Est (Descarca prezentarea)
  • Alexandru POTOR, Președinte Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală
  • Valentin BOLDEIU, Team Leader EU Funds Financing, UniCredit Ţiriac Bank (Descarca prezentarea)
  • Andrei STEFANOVICI, Partener, SCA Vilau&Mitel
Sesiune de întrebări şi răspunsuri
 15:30-16:30 CONCLUZII LA O GUSTARE

Pentru conferinţele regionale din celelalte oraşe click aici. Ne găseşti şi pe Facebook!

Persoane de contact:

Mirela SĂCĂLUȘ
Tel: 004 0725 0725 22

Email: conferinta@fonduri-structurale.ro
Fax: 004 0372 255 446